Navigator – Diana Alzner
Într-o lume post-apocaliptică, în care războiul dintre progresiști și tradiționaliști s-a încheiat, după câte se pare, cu victoria primilor, un hibrid om – inteligență artificială capturează o fată și un băiat, care făceau parte, bineînțeles, din tabăra învinsă a tradiționaliștilor. Două victime neajutorate.
O povestire în duh polemic. Uite unde duce progresul. Face din om ne-om. Hm… îmi imaginez o povestire pe aceeași temă, scrisă însă de un progresist. Să nu uit să-i dau ideea lui Imortan.
Insomnia – Daniel Botgros
Încă o povestire post-apocaliptică. De data asta, inamicul public numărul 1 este publicitatea, urmată îndeaproape de încălzirea globală. Oameni debilizați de lipsa voluntară de somn caută disperați pastilele energizante care să-i mențină treji. Pentru că somnul înseamnă nebunie și moarte. Povestirea curge frumos până aproape de final, atmosfera este bine conturată, misterul bine dozat. În cele din urmă, lucrurile se rezolvă exemplar, grație unor oameni de bine, care nu știm cine erau și ce-au făcut.
Comoara – Cătălin Proteasa
Satul arhaic, cotigă, iapă cu numele Catrinca, lună plină, noapte de Înviere, miros de sânziene, lupu dacic, vârcolac.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus poveste-așa. Adică nu, n-am putut să încalec, deoarece Catrinca s-a speriat și a luat-o la fugă.
La plimbare cu Rex – Mihai Cranta
Rex e un câine ciobănesc german care urăște pisicile. Până aici, totul normal. Anormalul se întâmplă atunci când Rex întâlnește fantoma unui soldat din Al Doilea Război Mondial.