Written by - Astăzi, a vizita Parisul nu mai e ceva ieșit din comun, dar înainte de aderarea României la Uniunea Europeană era o chestie memorabilă. Mai ales când, pentru a obține viza, trebuia să stai o săptămână la coadă la ambasadă. În vara lui 1999, împreună cu unul dintre administratorii firmei la care lucram, să-i spunem Sergiu, am plecat înr-o delegație la Luxemburg, pentru unele operațiuni bancare. Și, cum se întâmplă de obicei, după rezolvarea problemelor presante de serviciu, ne-am gândit să facem și ceva mai deosebit pentru sufletul nostru.
— Hai să vedem și noi Parisul, i-am zis lui Sergiu. Ceea ce am și făcut.
Spre seară eram în periferia orașului, unde am tras la primul hotel pe care l-am întâlnit, un Halliday Inn, înalt de cincisprezece etaje, aflat chiar lângă o gură de metrou. Am luat o cameră pe care am plătit-o în avans pentru trei zile, am lăsat bagajul pe pat și am coborât îndată în stradă, de unde ne-am îndreptat către metrou. Am luat un tren care ne-a lăsat chiar în centru, lângă Ille de la Cité. Am mers pe jos, uitându-ne de departe la palate și grădini. În Place Pigalle, în timp ce ne holbam la vitrina Muzeului Sexului, un individ cu înfățișare de imigrant din Orientul Mijlociu s-a apropiat de mine și mi-a strecurat în mână un flyer, o reclamă cu femei goale. Cabaret des plaisirs, scria acolo, vă invită la clipe de neuitat în compania celor mai celebre dansatoare de cabaret – cu începere de la ora 22.00”. În planul secund al flyerului și puțin în umbră se puteau desluși aripile în formă de V ale cabaretului Moulin Rouge, dar niciun alt indiciu nu confirma identitatea acelui celebru local. Văzându-mă prins de curiozitate, arabul mă trase de mânecă și îmi arătă intrarea într-un gang: „Pe aici, zise, la ora zece seara”.
Am rămas îndelung în fața intrării în gang, foarte bine camuflată în spatele unui panou stradal cu afișe publicitare, încercând să-i memorez cât mai bine poziția. Sergiu îmi făcu semn cu degetul:
— Să nu-mi spui că te atrage oferta acestui proxenet, ascultă-mă pe mine, sunt hodorog bătrân și le-am fumat pe toate, tu ești un copil nevinovat față de mine. Nu e decât o amăgire. Pleci de acolo cu un gust amar și regreți după aceea o viață întreagă, ascultă-mă, te rog mult, nici măcar nu e o experiență plăcută. Și în plus te jefuiesc, dai pe o sticlă de ceva un pumn de bani.
La opt și jumătate mă uitam cu nerăbdare la ceas, din cinci în cinci minute. La nouă m-am suit în cameră și m-am îmbrăcat de oraș, schimbându-mi chiloții cu o pereche curată, cu ornamente în formă de motive geometrice stilizate, studiindu-mă în fața oglinzii din hol pe toate părțile. La ora indicată amândoi băteam la ușa stabilimentului. În spatele unui ghișeu înalt se afla o domnișoară blondă, într-un costum decent, cu fustă ecosez și cămașă albă, cu broderie și volănașe.
— Bon soir, ce doresc domnii să comande?, zise, zâmbind profesional, dar stereotip. Am simțit dintr-o dată că nu era locul meu acolo, nici măcar nu știam care era oferta de servicii a localului și ar fi sunat aiurea de tot să întreb „ce aveți?”. Din fericire, fata ne conduse într-o încăpere alăturată, mobilată cu două canapele joase, în fața fiecăreia dintre ele aflându-se câte o măsuță. De partea cealaltă a camerei, într-un colț, era încropită o mică scenă, am dedus asta deoarece era ridicată cam cu o jumătate de metru față de podea și era luminată de spoturile a două reflectoare cu lumină roșie. Fata care ne-a introdus în încăpere ne-a indicat apoi să luăm loc, eu la una din canapele, Sergiu la cealaltă. În scurt timp, lângă fiecare dintre noi și-a făcut apariția câte o însoțitoare blondă. Erau îmbrăcate sumar, cu un top și un șort strânse pe corp, în timp ce pe mica scenă a venit o dansatoare din buric, îmbrăcată cu multe rochii și bluze pe care a început să și le azvârle în ritmul muzicii, una câte una, cu o lentoare studiată. Fata de lângă mine a inițiat un fel de conversație de relaxare. Mi-a pus o serie de întrebări vizând starea mea maritală, ocupația, hobbiurile, întrebări pe care eu personal le-am considerat cam indiscrete și m-am eschivat să le răspund.
Priveam cu coada ochiului să văd ce se petrece pe canapeaua lui Sergiu și, din câte îmi dădeam seama, și el trecea prin același interogatoriu. Era o parte a programului, m-am liniștit, sunt curios ce va urma. A urmat dorința fetei de a face o consumație și am fost întrebat ce doresc să îi ofer: bere, whisky, coniac sau șampanie? Am ales berea, ca și colegul de altfel, căci imediat fata de la recepție a venit cu două sticle de bere pe care le-a desfăcut în fața noastră și ne-a umplut paharele. Dansatoarea de pe scenă se apropia de momentul de final, deoarece mai avea doar chiloțeii roz pe ea, pe care și i-a dat jos cu un gest surprinzător, în bubuiturile apoteotice ale tobei. A stat așa, într-o poziție teatrală câteva secunde, așteptând probabil aplauzele noastre, căci escorta mea m-a întrebat, curioasă:
— Nu-i așa că a fost frumos?
Dar nimeni nu a aplaudat. Cât timp durase conversația pregătitoare, însoțitoarea mea căuta să se apropie din ce în ce mai mult de mine, mă mângâia pe piept, pe picioare și mă atingea, ca din greșeală, în zonele intime. În momentul în care solista de pe scenă și-a terminat programul, fata de lângă mine a luat distanță, dându-mi de înțeles că asta a fost tot.
— Dacă vrei mai mult, zise, va trebui să plătești un supliment.
— Cât costă ce am văzut până acum?, a întrebat Sergiu, puțin încruntat, și avea dreptate să fie încruntat, căci imediat recepționera și-a făcut apariția și ne-a pus pe masă un bon de casă de marcat, în valoare de două mii de euro.
— Cum este cu putință jaful acesta, a izbucnit colegul, am să chem poliția să vă închidă spelunca asta jegoasă! Pentru ce să vă dau eu două mii de euro, ce, mi-ați vândut cumva vreo mașină și eu nu am aflat?
— Ați consumat o bere extrem de scumpă, zise șefa de salon și în plus ați beneficiat de companie și de spectacol.
— Merde la companie, merde le spectacol, se rățoi Sergiu mai departe, dar în fața noastră răsări pe loc un malah tatuat de doi metri, îmbrăcat în vestă de piele peste bustul păros.
— Domnii sunt rugați să plătească și apoi pot să plece, continuă motociclistul, accentuând pe „pot”.
Nu aveam două mii de euro la noi în buzunar, banii pe care îi scosesem din Luxemburg erau la hotel în borseta mea. Am schimbat cu Sergiu câteva cuvinte și am stabilit să rămână el în custodie la local, timp în care eu urma să dau o fugă cu metroul până la hotel, să iau banii și să vin să-l eliberez. Am plecat deîndată, rugându-mă să mai circule metroul la ora aceea și să găsesc hotelul, știindu-mi dezastruoasa mea predilecție pentru a mă rătăci în orașele necunoscute. Providența m-a ajutat, căci metroul parizian, spre deosebire de cel bucureștean, circulă toată noaptea. Stațiile, al căror nume îl urmăream cu atenție ca să nu ratez ieșirea, având pereții acoperiți cu graffiti de la un capăt la altul pe o bandă lată de doi metri, se succedau enervant de lent și de previzibil. Când am ajuns la hotel, se făcuse unu noaptea. La două eram înapoi la Cabaret des plaisirs. Sergiu, nicăieri. Am înghețat de spaimă.
— Luați loc, zise domnișoara cu volănașe, prietenul dumneavoastră este reținut.
Cum adică, reținut? Îmi treceau prin minte scenarii catastrofice. Interlopi, poliție, cauțiune. După un sfert de oră, Sergiu își făcu apariția în salon, radios.
— Mă plictiseam aici. Am mai găsit prin buzunare o mie de euro, zise, și am comandat meniul complet. Foarte scump. Dar a meritat toți banii.
Am plecat amândoi la hotel. Mai aveam trei ore de somn. A doua zi programaserăm dimneață o vizită la Turnul Eiffel. Patru ore de stat la coadă.