Navigator – Diana Alzner Într-o lume post-apocaliptică, în care războiul dintre progresiști și tradiționaliști s-a încheiat, după câte se pare, cu victoria primilor, un hibrid om – inteligență artificială capturează o fată și un băiat, care făceau parte, bineînțeles, din tabăra învinsă a tradiționaliștilor. Două victime neajutorate. O povestire în duh polemic. Uite unde duce […]
În vara care a urmat liberării mele din armată am fost la mare cu cortul, împreună cu Tavi și Noël. Era ca un fel de excursie de despărțire, căci eu urma să intru din toamnă în anul întâi la Politehnica din București, Tavi era deja la ASE în anul doi, iar Noël rămăsese în sat, […]
Ca o ultimă încercare de a mă atage spre o carieră muzicală, maică-mea mi-a cumpărat o chitară din cele făcute la Reghin, la care nu se putea cânta decât ori folk, după ureche, ori numai bolerouri și menuete clasice, după partitură. Cum nici voce și nici ureche muzicală nu mă știu să fi avut vreodată, […]
În anii terminali ai liceului, asta însemnând pe când eram eu aproape de vârsta majoratului, frigurile nerăbdării puseseră stăpânire peste mine. Voiam să zbor din cuib, aproape că dădeam din aripi, așa cum fac puii de șoim. Ieșeam noaptea în curte, trebuie să fi fost în luna mai a anului 1974, căci privighetorile se auzeau […]
N-aș vrea să pozez acum în ipostaza vreunui sensibil și delicat poet, rănit în sentimentele gingașe de grosolăniile și mârlăniile suferite în armată. Eram un soldat timorat, e adevărat, dar în același timp un răzvrătit, un chiulangiu. Eram dintre cei care își țineau în buzunarul de la veston un calendar, în care tăiau în fiecare […]
După terminarea liceului am făcut nouă luni de armată cu termen redus. Așa era pe vremea aceea, dacă mergeai la o facultate. Printr-o bizară coincidență, comandantul batalionului la care am fost repartizat, maiorul Lupescu, s-a nimerit să fie chiar fiul profesorului meu de franceză din liceu. Moș Lupescu, tatăl maiorului, era un popă ieșit la […]
În comună se înființase, cu vreo zece ani în urmă, un liceu care atrăgea în fiecare an profesori debutanți din județ, sau chiar din județele învecinate. Cum naveta era foarte grea, cei mai mulți își luau gazdă prin sat și până la urmă unii dintre ei chiar se stabileau definitiv aici. Lângă mine erau doi: […]
Ar fi nedrept să spun acum că Tavi era singurul responsabil pentru toate câte le-am făcut împreună cu el. Sigur, mintea lui era mereu cu un pas înainte, dar asta și deoarece era mai mare cu un an decât mine. Cât de diabolice erau invențiile lui și cât de stricat și de receptiv la rele […]
Astăzi, a vizita Parisul nu mai e ceva ieșit din comun, dar înainte de aderarea României la Uniunea Europeană era o chestie memorabilă. Mai ales când, pentru a obține viza, trebuia să stai o săptămână la coadă la ambasadă. În vara lui 1999, împreună cu unul dintre administratorii firmei la care lucram, să-i spunem Sergiu, […]
Am fost un preșcolar înfofolit, timorat, bolnăvicios. Scump la vedere. Mă ascundeam în fusta mamei. Nu ieșeam din cuvântul ei. Nu mă jucam cu copiii din sat, pe stradă. O singură dată n-am ascultat de ea și a fost cât pe ce să mă calce un camion. Era plin cu bușteni. Mă jucam cu Doru, […]