Prințul inorog – fragment (1)

1. Fructul din cer

 

Deasupra muntelui Sabyinyo, trei perne rotunde și pufoase de nori, puse una peste alta de mâna zeului Punga-lay, se roteau lent. Primul nor, cel mai de jos, ca și ultimul, se învârteau spre soare-răsare. Cel de la mijloc, înghesuit și cam strivit între ceilalți doi, se rotea invers. Părea că nu prea are loc acolo unde fusese așezat și ar fi vrut să scape într-o latură. Pe Ntshiba îl supăra nesupunerea norului mijlociu. Faptul că se rotea altfel decât fârtații lui și că voia să fugă. Se va gândi la asta. Să vadă ce va putea face ca să îndrepte lucrurile. Deasupra tuturor norilor, o erupție albă se desfăcea ca un evantai ceresc până hăt, departe, unde ochii lui nu ajungeau să vadă. Evantaiul era ascultător, nu se mișca. Hotărî că cel mai bun lucru era să caute în albia râului trei pietre late și să le așeze una peste alta, întocmai ca cei trei nori din vârful muntelui. După ce termină de construit turnul, se dădu un pas înapoi și-și contemplă opera. Se concentră. Pietrele refuzau să se învârtă. Nu-i nimic, avea răbdare. Va mai aștepta până la ora prânzului și, dacă le va găsi tot nemișcate, le va dărâma.

Până atunci, porni să facă inspecția de dimineață. Gleea ședea la umbra unui rododendron, îmbrățișată cu pruncul ei și-l căuta de purici. Bună Gleea. Cuminte și ascultătoare. O privi mulțumit. Nu același lucru îl putea spune despre Groll, fiul lui adolescent. Citea în ochii lui gânduri de nesupunere. Mai ai multe anotimpuri ploioase înainte de a ți se arginta părul pe spinare, mucosule, mormăi Ntshiba, îndeajuns de tare ca Groll să-l audă. Știa că, atunci când Punga-lay îl va trimite pe nori, Groll îi va lua locul în trib și le va conduce pe Gleea, pe Mboa, pe Hleena și pe Arrcha, dimpreună cu toți pruncii lor care s-au născut și se vor naște, în locuri umbrite. Le va găsi smochine coapte, îi vor apăra de leoaicele cu pui. Leii se temeau de ei, când erau toți împreună. Leoaicele cu pui, nu.

Așa făcuse și el, mai demult, când tatăl lui plecase pe nori. Îi luase locul în trib. Fusese cel mai vârstnic dintre masculii tineri și i se argintase părul pe spate. Gleea fusese mai înainte femeia tatălui său. Acum era a lui. Se bucura de aceeași cinste. Toate celelalte femei i se supuneau.

Se auzi strigat de Mbantu. Mbantu nu era din tribul lor, era un venetic. Nu avea nici un trib, dar căuta unul.

„Când pleci pe nori, Ntshiba?”

Se măsurară unul pe altul din priviri. Mbantu nu îndrăznise, până atunci, să-i adreseze vreun cuvânt. Să însemne asta că văzuse la el un semn de slăbiciune? Se ridică în picioare și-și lovi pieptul cu pumnii. Slobozi răgetul acela, la auzul căruia toate păsările Turaco își luau zborul din cuiburi, fâlfâind din aripile lor albastre. De data asta, Mbantu își plecă spatele și se îndepărtă.

Când soarele se ridică deasupra tuturor capetelor, Ntshiva se înapoie la râu să vadă ce fac pietrele. Era încă prea departe de ele ca să-și dea seama dacă se roteau sau nu, când un tunet răsună din tăria cerului și văzu un bulgăre de foc căzând ca săgeata, din nori, chiar peste turnulețul lui. Pietrele își luară zborul, care încotro. I se păru că le vede învârtindu-se. Pe locul unde căzuse focul din cer se făcuse o groapă adâncă în care s-ar fi putut adăposti întreg, dacă ar fi intrat în ea. Dar îi fu frică să intre. Pe fundul ei, bulgărele licărea, roșu aprins, ca un ochi rău prevestitor.

Se întoarse, țipând, și alergă spre femeile lui. Îi observară agitația și îl înconjurară, mângâindu-l. Nu le chemă la râu să le arate descoperirea lui. O va face când va veni întunericul. Așa, vor vedea mai bine strălucirea de pe fundul gropii și se vor mira. Acum, trebuia să-l înfrunte din nou pe Groll. Țopăia, învârtindu-se în jurul lui și vocifera asurzitor. Ce voia să spună? Țipă la el ca să-l facă să tacă. Groll își acoperi ochii cu palmele și dădu din cap de trei ori, dintr-o parte în cealaltă. Rău și neascultător, Groll. Tulbură degeaba pacea tribului. Îl certă și-l alungă.

Seara, își luă toată suita după el și îi conduse la groapa sa. Strălucirea nu mai era, pierise. În locul unde fusese, era acum o piatră neagră și lucioasă. Descumpănit, își întinse o mână dar nu ajunse la fund. Coborî cu prudență. Marginile gropii erau negre și netede. Se uită o vreme la piatra din fundul gropii, dar nu observă nici o mișcare la ea. „O să te trăsnească și pe tine Punga-lay, piatră neascultătoare, dacă nu te învârți”. Se întinse și luă un bolovan mai mare de lângă buza gropii. Lovi cu el în piatra neagră. Așchii ascuțite și scântei roșii zburară în jur. Își încordă și mai tare brațele și spinarea și izbi cu toată puterea. Piatra cea rea se sparse în două. Miezul ei era moale ca un fruct de kiwano și tremura ca o stridie. Își băgă degetele căuș înăuntru și scoase în palmă pulpa aceea alunecoasă și rece și o duse la nas. Nu mirosea. Atinse de limbă. Nu avea nici un gust. Fructul din cer se strânse ghem și se rostogoli spre marginea palmei, pregătindu-se să scape. Neascultător. Îl duse iute la gură și-l înghiți pe nemestecate. Kiwanul din cer alunecă pe gâtlej în jos, lăsându-i în gură un gust ca de apă rece. Dispăru în burdihanul lui, ca și cum nu fusese niciodată.

 

 

2. Sub podocarp

 

 

A doua zi, de cum se iviră zorile, Ntshiva se împereche cu toate femelele lui. Mbona și Hleena protestară, nu erau în perioada lor fertilă, dar nu contă. La sfârșit, îl căută din ochi pe Groll, ca să-i dea o lecție, dar acesta se ascunsese. Nu-i nimic, îl va găsi până la căderea întunericului. Satisfăcut și  încântat de exercitarea prerogativelor sale, căută cu privirea un copac mai mare, la umbra căruia să se odihnească. Văzu podocarpul uriaș, al cărui trunchi nu putea fi înconjurat de întregul lui trib, cu mâinile împreunate, chiar dacă li s-ar fi alăturat și Mbantu și toți frații și verii lui Mbantu. Se îndreptă spre el. Când fu aproape de trunchiul lui, mirosind a rășină, se simți brusc tras în sus de o forță căreia nu i se putu împotrivi. Forța îl strângea tare de glezna dreaptă și îl ridica la cer, cu capul în jos și cu brațele bălăbănindu-se neputincioase. Încercă să-și îndoaie trunchiul ca să se elibereze, dar îi fu peste putință. Nu-i rămase altceva de făcut decât să țipe după ajutor. Fetele sale se adunară, una câte una, lângă podocarp, dar, oricât ar fi sărit în sus, nu ajungeau până la el.

Timpul se scurgea încet. Durerea din gleznă și capul îngreunat și tulbure îl făcură să renunțe la țipete. Țipetele nu făceau decât să-i crească durerile și tulburarea. Va să zică, fusese deja ridicat la nori? Mbantu o să se bucure. Hei, Gleena, am fost ridicat la nori, ce zici de asta? Dar nu este foarte plăcut aici.

Gleena nu auzi, sau nu vru să-i răspundă. Poate nu credea că e adevărat că, atunci când nu mai ai suflare și trupul începe să-ți miroasă urât, Punga-lay te ridică pe nori, ca să nu-ți mai simți mirosul. Nimeni n-ar putea să-și miroasă duhoarea aceea, dacă n-ar fi ridicat pe nori. Acolo adia tot timpul un vânticel proaspăt. Dar unii nu credeau. Nu credeau nici în Punga-lay.

Auzi glasuri de Ființe Vorbitoare. Din fericire, el era prea sus. Ființele acelea periculoase nu aveau cum să ajungă până la el, oricât s-ar fi forțat. Încercă să audă ce-și vorbeau. Nu le înțelegea graiul, dar le putea citi gândurile pe chip. Unul dintre ei, cu fața acoperită de păr lung și având pe piept un șirag de pietre colorate, părea că este conducătorul grupului. Le făcu semn tovarășilor săi să se oprească. Îl văzuseră.

— Iată un mascul bine dezvoltat, zise. Are pe puțin 200 de kile. Putem lua pe el vreo 400 de rupii sau chiar mai mult. Dumaka și Abebi, rămâneți aici și păziți-l. Ceilalți, veniți cu mine să aducem cușca.

Liniștea se instalase peste savană. Ființele cu două picioare se așezară jos, sprijinindu-se de trunchiul podocarpului. Își vârâră între buze bețe albe, din care ieșea un fum înecăcios. O gazelă se apropie și se uită la ei, curioasă. Una din ființe își scoase din spate, încet, o bâtă din lemn și metal și o apropie de obraz. Citi lăcomie în gândurile lui. Țipă. Gazela făcu un salt speriat și începu să fugă în zigzag. Ființa cea rea lăsă bâta jos și-l blestemă.

Se uită după femeile lui dar nu le văzu. Știa că se ascunseseră. Sau poate erau în spatele lui, iar el nu-și putea întoarce capul. I se făcu sete. Ar fi vrut să fie la râu. Prea multe lucruri de care fusese mulțumit înainte, acum nu le mai putea face. Își aduse aminte de stridia pe care o mâncase. Trebuia să aibă o însemnătate faptul că piatra din cer picase chiar la picioarele lui. Va aștepta să vadă care era rostul ei. Punga-lay nu făcea nimic fără rost.

Ființele vorbitoare se întoarseră curând. Coborâră dintr-o cutie umblătoare care scotea mult zgomot și fum. Ființele astea nu puteau face nimic fără zgomot și fum. Așezară sub el o cușcă de metal și slăbiră funia. Ateriză în cușcă. Atunci înțelese că nici nu fusese ridicat vreodată la cer de Punga-lay. Fusese luat de ființele rele. Se apucă cu mâinile de barele cuștii și începu să tragă de ele. Țipă. Cutia umblătoare își vedea de treaba ei, alerga prin savană ca un rinocer înfuriat. Prin fum, îl văzu pe Groll pitit în spatele unui smochin. Se uita în urma lui, îngrozit. Ar fi vrut să-i ceară o smochină, dar era prea departe și nu-l auzea.

Setea devenise chinuitoare. Se ghemui într-un colț al cuștii și încercă să adoarmă, ca să uite. Dar în somn, visă că bea apă. Bea apă încontinuu, dar setea tot nu-i trecea. Când se trezi, se făcuse liniște. Deasupra lui, stelele luceau  pe cer. Cutia se oprise undeva și auzi glasuri nepăsătoare și obosite. Îi scoaseră cușca din cutie și o așezară în rând cu alte cuști, în care văzu lei, rinoceri și un pui de elefant. Nu le putu auzi gândurile. Nici leii, nici rinocerii, nici elefanții nu aveau gânduri. Dar le putea citi groaza în priviri. I se aduseră banane și un vas cu apă. Mâncă, bău și adormi din nou. Când se trezi, soarele ardea sus pe cer și în jurul lui erau leii, rinocerii și puiul de elefant, fiecare în cușca lui. Cutia umblătoare cea nouă era mai mare și alerga mai repede decât cea dinainte. Tot mai departe de locuința lui. Ar fi vrut să fie acolo, lângă tribul lui: Gleea, Mboa, Hleena, Arrcha și Groll. Chiar și lângă Mbantu. Poate că ar fi  trebuit să-l primească și pe el în trib. Când se va întoarce, o să-l primească. Simți o durere în piept. Plânse.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la bara de unelte