Ce am mai citit: CSF#17

Algoritmul Kindred

De Lucian-Dragoș Bogdan

Într-un viitor îndepărtat, în care Inteligența Artificială a preluat sarcinile guvernării omenirii, o entitate mixtă, tehnologico-umană, avertizează cu câteva minute înainte că urmează să se producă o crimă.  Sistemul ratează însă la un moment dat, iar organele de ordine, sosite la fața locului pentru a împiedica crima, constată că aceasta avusese, deja, loc. 

Sună cunoscut, nu? Minority Report.  Precogii, care erau trei la număr în nuvela lui K. Dick și erau imersați într-o cuvă cu soluție proteică, sunt înlocuiți, la L-D Bogdan, de un așa-numit conglomerat Kindred, care era „o hală imensă, împărțită pe sectoare. Mii de metri cubi ticsiți cu ființe imberbe imersate în bazine ce asigurau nutriția prin amestecuri bine dozate de substanțe, absorbite în trupuri prin cili minusculi”.

Asemănarea merge însă și mai departe. În vreme ce la Ph. K. Dick imaginile din mintea precogilor, pe baza cărora se putea localiza crima și se putea afla cine este făptuitorul, erau scanate și proiectate pe un monitor, în povestirea lui  L. D. Bogdan avem de a face cu trei mutanți monstruoși, Moirele, care își vâră niște tentacule în nările presupusului asasin, extrăgându-i din minte imaginile văzute de el la locul faptei, imagini care sunt, după acea, materializate într-un fel de imprimantă 3D.

Finalul povestirii, pe care nu am să-l divulg aici, este, și el, în spiritul nuvelei lui Ph. K. Dick, așa că nu ar trebui să fie o surpriză prea mare.

Povestirea Algoritmul Kindred este coerentă, înfățișîndu-ne un univers sumbru, întunecat, în care IA-urile sunt nu numai inteligente, ci și lipsite de orice empatie. Multiplele asemănări cu Minority Report nu sunt deranjante, deoarece povestirea lui L.-D. Bogdan găsește implementări cu totul diferite ale ideilor din romanul lui lui K. Dick, idei care sunt, într-adevăr, extrem de ofertante.

Dino

de Daniel Timariu

Împreună, pentru Pământul Făgăduinței

de Florin Giurcă

Se pare că scena visului din introducere nu ar fi întru-totul inventată.  Niște elevi de la un liceu tehnologic chiar i-ar fi provocat autorului, la un moment dat, niște momente de coșmar. Că lucrurile s-au petrecut întocmai ca în povestire, sau o mai fi exagerat el, asta nu putem ști. Dar, per total, povestirea e post-apocaliptică.

Întâlnire de gradul III

de Aurel Antonie

O povestire flash-fiction, adică un tablou de numai o pagină, cu poantă (de obicei) umoristică la sfârșit. Sceneta este povestită la persoana întâi, la prezent și ar decurge bine dacă n-ar exista câteva poticniri ale timpurilor verbale.

Invazia perfectă

de Robert Gion

Povestirea redă, la persoana întâi și la  timpul prezent, transformările suferite de subiect și de lumea înconjurătoare, ca urmare a unei invazii extraterestre. Metamorfozarea propriei persoane și a spațiului înconjurător este percepută într-o stare de spirit placidă, care ar putea să sugereze o anumită anesteziere produsă de invadatori – altfel nu prea se justifică, psihologic, nepăsarea personajului.

Abundă imaginile grotești, împrumutate din sfera patologicului și a nevertebratelor marine: tentacule, tumefacții, protuberanțe, filamente, clești, tumefacții, zeamă, etc. Speram ca finalul să aducă un element explicativ inedit, dar nu a fost.