Written by Socată
Găsești, mergând prin pădure, îngropat în pământ, un pion de șah. Începi să cauți explicații: cum așa, de ce, de unde și până unde? Și atunci, încep să năvălească peste tine amintiri, regrete, nostalgii dintr-o copilărie bună – rea, despre o bunică răpusă de cancer și un frate pe nume Radu care a dispărut, sau care nici măcar n-a apărut, totul încețoșat și înmiresmat în parfumul dulce – amărui al florilor de soc.
Scrisă la persoana a II-a, una din acele proze de atmosferă și introspecție scrise de poeți, mai apropiate de genul liric decât de cel epic. Am rămas și cu o rețetă bună de socată:
câte flori de soc atâția litri de apă și tot atâtea sute de grame de zahăr, la care se adaugă jumătățile de lămâie stoarsă plus cojile pentru aromă după ce le-ai spălat cu Fairy ca pe vase, lăsat totul în borcan la soare o zi, apoi strecurat coajă de pâine veche ori un pumn de orez pentru acid până sfârâie
Ca spicele de grâu
Pe la 10 sunt pe balcon, fumez o țigară, stau chircită lângă uscătorul de rufe, noroc că sunt mică. Văd cum ies ăștia pe la balcoane, fiecare cu câte o oală sau o tigaie și încep să bată în ele și să strige. În câteva minute se strânge toată strada la balcon, după hărmălaie bănuiesc că și alte străzi dimprejur. Nu bat toți la unison, e un ecou peste ecou de aluminiu și fontă, ăia de mai încolo sunt în urmă sau poate așa crede fiecare. Știu că vor să facă referendum pentru independența Cataluniei și că Madridul le pune bețe-n roate, dar cam atât, sincer, nu prea mă interesează politica, mai ales acum, am altele pe cap. Plm, fiecare cu emanciparea lui. Din urletele lor, disting un Votarem, dar restul, nu prea, catalana asta nu seamănă chiar așa bine cu spaniola, mă așteptam să înțeleg mai multe.
Blind date
de
George C. Dumitru
Un oarecare, un ins trecut de prima tinerețe, căutându-și jumătatea pe un site de matrimoniale, își construiește în minte fel de fel de argumente pentru a se duce la prima întâlnire cu prezumtiva viitoare parteneră, argumente pe care și le dărâmă după aceea, unul după altul. Ceea ce rezultă este un monolog interior aflat la marginea absurdului sau a patologicului.
Nu m-a convins, firul gândurilor pare artificial, lungit excesiv și conține multe construcții fără sens și un car de banalități.
Omu-i om în spatele pielii care pleznește sau nu pe el. Omu-i om și cu colacul de grăsime în jurul mijlocului, și cu burta gelatinoasă și cutele ei formate în așezare, cu transpirația adunată între ele. Și cu fălci, și cu gușă, și cu brațe vânjoase și palme moi și pufoase, omu-i la fel de om și femeia la fel de femeie. Și lor le trec gânduri prin cap, și ei au dorințe și plăceri. Și ei contribuie prin ceea ce fac și spun și scriu, și ei consumă (poate mai mult decât alții, dacă e să fim cinstiți) împingând economia mai departe. Iar în timp, când te apropii de vârsta aceea la care deja te gândești cu emoție și groază, fizicul devine irelevant și altceva va guverna relațiile între oameni, și nu acest ceva trebuie căutat, intuit, dorit în celălalt?
