Written by Casă spre vizitare pe Dealul Bântuit
de John Wiswel
Ușile casei scoase la vânzare nu se deschid și nu se închid singure iar medalionul pierdut pe scară nu începe să leviteze fiincă ar fi cumva, Doamne ferește! fantome prin jur, ci deoarece casa însăși este vie, are voință și gândește. Și are niște planuri.
Dar e evident! Cum de num-am gândit la asta până acum?
Fiecare casă serioasă bântuită are cel puțin o cameră secretă. Dorottya Blasko obișnuia să coasă aici când nu voia să fie deranjată, într-o cameră despre care familia ei nu știa. Ar fi un loc perfect în care Ana să crească. Poate că va învăța să coasă.
Cu sunetul unui pisoi afectuos, ușa se deschide. Șocul îi încremenește pe adulți, care cu siguranță nu-și amintesc de existența vreunei camere acolo. Anei nu-i pasă și aleargă să o exploreze.
Recviem pentru un revolver
de Rodica Bretin
Într-un muzeu, un exponat este mai mult decât o relicvă, o bucată de mateie inertă. El poartă, precum lampa lui Aladin, un spirit ascuns înăuntru, adus la viață prin simpla atingere cu mîna.
Una din cele mai frumoase proze fantastice citite în ultma vreme.
Din oglinda ciobită, un bărbat mi-a întors privirea. Obrazul tras, ochii, lama briciului – toate păreau cenuşii sub revărsarea şiroaielor. Apoi, tăişul s-a poticnit în ţepii bărbii, lăsând în urmă o pată de culoare. Şi nu era singura. Caracatiţe roşii se agăţau de uniformele celor răniţi, le acopereau uneori chipurile. Iar tranşeea era plină de morţi; zăceau toţi unde căzuseră, unii cu ochii deschişi, cu puştile încă în mâini, alţii răstigniţi pe spate, alţii sfârtecaţi. Printre ei, câţiva soldaţi dormeau, la fel de cenuşii, de neclintiţi. La parapete, santinelele vegheau într-o linişte ireală, adâncită de clipocitul monoton al ploii. Roteau periscoapele cu înfrigurată aşteptare, trăgeau prelatele de pe mitraliere…
Rosamund se trezește
de Cristian Vicol
O navă cosmică, purtând 197 de supraviețuitori criogenizați ai unui cataclism climatic terestru, își ratează destinația și zboară în derivă prin cosmos o sută de ani, moment în care un vizitator misterios sosește la bord.
O mulțime de întrebări fără răspuns. Proza extrem de lapidară și zgârcită în indicii. Nu pot decât să fac unele presupuneri, dar mi se par lipsite de sens și acelea.
Urlau în somn, nădăjduind să se trezească, să își reia misiunea, dar nu îi auzea nimeni. AURORA era surdă la țipetele lor deznădăjduite, pierdută printre stele, la miliarde de kilometri de casă, nimic mai mult decât un corp ceresc ce plutea fără țintă, gata să fie prins în forța gravitațională a vreunei planete – o izbăvire celestă, deși improbabilă, care le-ar fi curmat, prin foc, suferința și nebunia de a fi rămas conștienți oră de oră, zi de zi, deceniu după deceniu, agățați doar de speranțe.
Nici pe mine nu m-a prins deloc cea cu casa bintuita, in ciuda premiului e slaba