Written by Infotec, nu Imhotep.
Infotec a fost un simpozion pe teme de informatică, ce se ținea la Iași în ultima parte a anilor 1980. În perioada aceea, lucram la Centrul Teritorial de Calcul din Focșani, pe postul de inginer de sistem. Cum anume am ajuns să lucrez acolo și de ce nu am plecat la timp, poate în Constanța, poate în Canada, este unul din marile mistere ale vieții mele, pe care nici acum nu l-am deslușit.
Voi mai reveni asupra acestei chestiuni.
Citind din jurnalul pe care îl scriam în acea vreme, am, acum, impresia că eram tot timpul beat, drogat, sau pur și simplu scrântit la cap. Da, asta din urmă este adevărata explicație. Începând din 1981, anul în care am terminat facultatea și până pe la începutul anilor 2000, când zic eu că am început să mă mai maturizez, deci vreo douăzeci de ani, am trăit ca posedat de un demon al închipuirii de sine. Spun asta aici, ca să previn comentariile gen „Aha! Am zis eu!” ale unora care m-au cunoscut în acea perioadă. Nu, adevărul e că am fost dezechilibrat psihic. Am fost, realmente, bolnav. Am avut o depresie fulminantă, care s-a întins pe o perioadă de 15 – 20 de ani, de care nici măcar nu eram conștient. Acum mi-o descopăr și mă sperii.
Dar, să las jurnalul să vorbească (selectez doar fragmente mai „soft”, nu și din acelea în care eram stăpânit de paranoia):
„30 octombrie 1989
Luni, dimineață. Sunt schimbul doi. Am început să-mi fac întreținerea la bicicletă. Degresez cu terpinol, curăț, deșurubez, ung. La serviciu încep un curs de Coral cu niște fete de la Culegere Date. Săptămâna trecută am fost patru zile la Iași (de fapt, acum două săptămâni, dar am pierdut noțiunea timpului), la Info ’89. Primele zile au fost încântătoare, sâmbătă, însă, când a apărut Magazinul, dezastru. Nu mi-a mai ars de nimic [trimisesem un text spre publicare la revistă, la care nu am primit niciun răspuns]. Am fost cu Luiza și cu Mircea. Am stat la hotelul Traian, la ultimul etaj, lângă lift. Mircea și Luiza cunoșteau pe cineva dintre organizatori, un cercetător de la ICI [Institutul de Cercetări în Informatică] filiala Iași, un om foarte întreprinzător. Nici n-am călcat pe la simpozion. M-am plimbat. În prima zi, am văzut Copoul (strada largă suind dealul), Parcul expoziției (aici am fost la o berărie), muzeul lui Eminescu, Bojdeuca, muzeul lui Topârceanu, biserica Trei Ierarhi, Mitropolia.
La Mitropolie am revenit peste două zile, duminica, pentru a asista la slujbă. M-am rugat la icoane și la sfânta Parascheva (n-am avut timp să stau la coadă la sicriul ei) pentru sănătatea maică-mei și pentru succes literar [asta se întâmpla cu 20 de ani înainte de a cădea în criza mistică a anilor 2000, care m-a vindecat, de fapt, de depresie].
Am mai văzut Grădina Botanică (consemnez că am rupt o rămurică din arborele de cafea). Cofetăria din turnul hotelului Unirea, Belvedere. Casa Dosoftei. Nu-mi mai aduc aminte altceva, deși știu că am umblat mult. Nu intram în hotel toată ziua. Dimineața mâncam la restaurantul hotelului ceai cu șuncă, la prânz mergeam la Casa Universitarilor, grație aceluiași întreprinzăor cercetător iar seara mâncam din pachetul lui Mircea. Odată am fost la un restaurant, Select mi se pare, unde am mâncat frigărui cu cartofi pai, alături de doi arabi care fumau Assos. Seara, Luiza îi citea lui Mircea din Cărțile și noaptea lui Borges [Mircea era nevăzător]. Eu stăteam câte o oră în baie, amânând intrarea în pat. La capul meu țăcăneau releele liftului și vâjâiau motoarele [fac o paranteză: cu prilejul altei delegații la Oradea, de câțiva ani mai târziu, voi fi fost cazat la hotel tot alături de cabina liftului, la ulimul etaj. Cineva, o forță ocultă, chiar mă persecuta]. Dimineața mă sculam cu ochii umflați și nasul înfundat. Peste câteva zile am răcit. În drum spre casă, în tren, am vorbit cu cineva care avea experiență în domeniul scrisului SF. Mai publicase. Era la curent cu noutățile din domeniu: cine la ce cenaclu este președinte, ce carte a scris sau va scoate, etc [habar n-am cine era acea persoană, deși acum cam bănuiesc. Foarte interesant!].
Întors acasă, m-am apucat să fac zacuscă. Extrem de multă muncă.
Trebuie să mă mai temperez.
